Job 30

1Dar acum ei râd de mine,
ei, mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți i-am considerat nedemni
să-i pun alături de câinii turmei mele.
2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vlagă?
3Epuizați de sărăcie și de foame,
cutreierau deșertul,
noaptea, prin locuri părăsite și pustii,
4smulgeau nalbă dintre arbuști,
mâncau chiar și rădăcini de verigel.
5Erau alungați din mijlocul oamenilor;
striga lumea după ei ca după niște hoți.
6Ei locuiau în râpele de lângă pârâuri,
în gropile pământului și între stânci.
7Urlau printre tufișuri,
se îngrămădeau pe sub mărăcini.
8Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,
erau alungați din țară.

9Dar acum, ei îmi folosesc numele în cântecul lor;
am devenit o parodie pentru ei.
10Mă disprețuiesc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în față.
11Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit,
ei nu mai au frâu față de mine.
12La dreapta mea se ridică o gloată.
Ei întind curse picioarelor mele
și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13Ei îmi distrug cărarea,
îmi măresc necazul.
Nu au nevoie de ajutor.
14Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15Spaimele mă copleșesc.
Demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
iar bunăstarea mea se risipește ca un nor.

16Și acum, mi s-a vărsat sufletul din mine;
m-au cuprins zilele suferinței.
17Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod, n-au odihnă.
18 Dumnezeu îmi smulge haina cu mare putere;
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19El m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi.
Stau în picioare, iar Tu doar Te uiți la mine.
21Ai devenit aspru cu mine;
mă lovești cu puterea mâinii Tale.
22Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt
și mă arunci în furia furtunii.
23Știu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toți cei vii.

24Da, nimeni nu-și întinde mâna spre o ruină,
când strigă după ajutor în necazul său.
25N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?
26Când mă așteptam la bine, a venit răul
și când așteptam lumina, a venit întunericul.
27Adâncul ființei mele fierbe fără încetare;
zilele suferinței vin peste mine.
28Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare și strig după ajutor.
29Am ajuns frate cu șacalii
și prieten cu struții.
30Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard de febră.
31Harfa mea este pentru bocet,
iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.